Îmi era rușine de hrana mea posomorâtă față de căutarea orgiacă a Rebeccăi și-mi treceam sub tăcere plăcerea atât de repede săturată pentru că era momentul separării trupurilor, al singurătății regăsite. Disprețuiam acele flori albe pe care i le expediam în pântece, buchet mizerabil care, oferindu-mi plăcerea, mă priva de obiectul ei.