Dacă aş fi ştiut că moare dacă nu sunt sau nu devin iubita lui m-aş fi prăbuşit de uimire şi în faţa unei forţe atât de puternice aş fi fost o nebună de nu l-aş fi înţeles sau de n-aş fi încercat să-l iubesc, eu fiind suprema şi singura fiinţă pentru el în lume - dar aşa când ştiam că din cinci în cinci minute mă schimbă cu alta, din joacă sau încercând să nu fie totul joacă, mă simţeam umilită: adică eu puteam fi schimbată cu oricine, eu nu eram o fiinţă unică şi dumnezeiască pe pământ, eram oricine, ca o cârpă, ca o gheată, ca o mie de cârpe, ca un milion de ghete, fără importanţă, bună de pipăit pe şolduri - groaznic ce sentiment!